Afacere pe timp de criza

Nu stiu de ce am pus titlul asta. A, ba da, stiu. Pentru ca asta imi doresc. Pe vremurile astea de cacat, vremuri in care imi caut de 2 ani de zile job si nu ma angajeaza nimeni, as vrea sa am o idee stralucita care sa si functioneze.
Toata lumea stie ca sunt nefericita ca nu am un job: killer, rudele, pana si vecinii.
Si toti imi dau ca sfat sa ma gandesc ce imi place mie sa fac cel mai mult, pentru ca atunci voi descopri pe ce sa ma axez si sigur ma va angaja cineva.
Problema e ca mie imi place mult de tot sa stau pe net. Sa citesc ce scriu altii, sa ma minunez de ce inventii mai fac oamenii care chiar au idei, sa ma holbez la ce fotografii tari de tot fac unii cu talent la asa ceva.
Foarte rar comentez, foarte rar chiar invat ceva. De fapt am impresia ca mi-e imposibil sa invat ceva de pe net. Pentru ca mi s-a spus ca gatesc execrabil, am zis “e timpul sa invat de la cei mai buni”. Mi-am luat o reteta relativ simpla de la Adi Hadean si dai si toaca. Toaca la ciuperci,toaca la ceapa si la usturoi. Am zis sa fac totul cum scrie in reteta. 3 minute. Dupa ceas. Normal ca ciupercile erau nefacute, toate balteau intr-o zeama care in pozele de pe site nu exista.
Ma rog, a iesit o porcarie (ciuprecile amare, ceapa arsa).
Am incercat sa invat sa crosetez, sa iau lectii de machiaj, sa leg un amarat de nod la cravata. Nimic, dar nimic nu-mi iese. Daca nu-mi ia cineva cele doi maine natangi si mi le aseaza cum trebuie sa stea si apoi traseaza cu ele directia actiunii pe care trebuie sa o fac, nu inteleg, nu reusesc.
Deci n-o sa-mi gasesc niciodata de munca. Era o vorba pe un blog “google te ajuta, dar nu te face mai destept”. Eh, pe mine nici de ajutat nu poate, ca n-are pe cine!

Muzeul Satului Valcean

Pentru ca pe traseul Pitesti-Valcea e numai bine de facut raliu, killer a venit cu ideea ca sambata asta sa facem un drum pana-ntracolo. Si cum eu nu concep calatorie fara scop, am ajuns ca astazi sa vizitam Muzeul Satului din judetul Valcea.
Localizarea: In satul Bujoreni, pe drumul spre Sibiu, nu mult dupa ce dispare si ultimul indicator spre Ramnicu-Valcea.
Este de fapt un sat-muzeu cu reproducerea a tot ce se afla si intr-un sat real: biserica, scoala, gospodariile satenilor, crasma.
Gospodariile sunt transferate din diverse parti ale judetului Valcea si au stiluri diferite in functie de forma de relief in care au fost asezate initial si de ocupatiile satenilor.
Primele doua gospodarii pe care le-am vizitat se aflau intr-o curte comuna, iar intre ele era un fel de hambar folosit pentru olarit. Mai jos imagini plus explicatiile pecare le-am gasit acolo:



In imaginea de mai jos sunt (in partea stanga) hanul satului si (dreapta) o fortareata.

Aici sunt pe rand, primul e hanul. Imi pare rau ca ne-a fost imposibil sa facem poze in interior, totul fiind incuiat cu lacat. (Nu inteleg de ce, era zi de vizita, iar inauntru se vedea ca totul era aranjat ca intr-un muzeu):


Ce mi-a placut foarte mult este biserica satului. Arata a ceva din alta lume, de acum sute de ani, si cu toate astea era atat de bine restaurata incat se intreba killer daca acolo s-or mai tine slujbe )

Erau si foarte multe anexe: patule, magazii, fanare, dar si gratare si mijloace de transport, cum e carul de mai jos:

Alte gospodarii (specializate in pomicultura si viticultura):



Ce ne-a placut:
-S-a reprodus intocmai structura si atmosfera dintr-un sat. Puteam sa jur ca nu sunt oameni in jur doar pentru ca sunt orele dupa-amiezei si s-au retras pentru un pui de somn.
-tariful de intrare: 3 lei pentru adulti, 2 lei pentru copii. Nu scria nicaieri cum se face departajarea(probabil dupa cum se simte fiecare). Erau afisate si tarife pentru fotografiat si filmat, dar nu ne-a intrebat nimeni nimic despre asta, deci poze gratis:D.
- Pe unele case si mai ales pe cele din sectorul socio-cultural se gaseau inramate detalii despre istorie, traditii, stilul arhitectural.
Ce nu ne-a placut:
- desi ne-am bucurat ca am scapat ieftin, preferam sa dam mai multi bani, dar sa primim si un ghid, sau macar niste usi deschise. Absolut totul era incuiat. A trebuit sa ne chinuim sa descifram cate ceva din interiorul scolii, birtului si gospodariilor doar prin spatiile minuscule lasate neacoperite de perdelele(sau mai bine zis cearsafurile) de la geamuri.
- se vedea ca oamenii care administreaza muzeul au grija sa arate ca un sat autentic, dar din momentul in care vacile pasc pe acolo si lasa baligi la tot pasul parca e prea autentic pentru gustul meu.
- se puteau mai multe indicatoare sau panouri informative. Mai multe detalii despre satul de alta data. Mai ales cei mai tineri dintre noi habar nu au de obiceiuri, de tehnici traditionale de obtinere a unor produse, de portul si decorarea interioara o lucuintelor.
Concluzia finala : a fost dragut, dar am ramas cu multe chestii nelamurite. In Romania turistul pleaca dintr-un loc cu mai multe intrebari decat raspunsuri.

Budeasa

Atat a durat minunea cu posturile in engleza, 3 zile, ca orice minune. Cel mai mare argument pentru care m-am decis ca nu e cazul sa incep de acum sa scriu in alta limba este acela ca subiectele mele tin mai mult de Pitesti si maxim de Romania, si nu cred ca pitestenii vor sa citeasca in alta limba in afara de romana.
Zilele trecute imi pusesem in cap sa fac un tur al Pitestiului si sa prezint pe scurt tot ce de de vizitat in orasul asta mic si inghesuit.
Si concluzia la care am ajuns este ca la Pitesti, cele mai interesante de vazut sunt imprejurimile )
Astazi, Budeasa.
Budeasa este de fapt un mic sat de langa pitesti, la distanta de vreo 4 km, ceea ce vreau sa prezint este de fapt lacul de acumulare de pe raul Arges si barajul aferent.
Desi mergem acolo la fiecare 2-3 saptamani si am facut sute de poze in fiecare anontimp, nu ne saturam niciodata de o scurta plimbare pana la baraj.
Prea multe informatii tehnice despre cum s-a construit barajul nu am, dar nu nici nu ma intereseaza, pentru ca subiectul postului sunt de fapt imaginile ce urmeaza: