La cetatea Poienari

Dupa ce am auzit ca Brad Pitt a calcat prin tarisoara noastra, mai exact la cetatea Poienari, am decis, ca femeie disperata ce sunt, sa vizitez si eu respectivele locuri.
Deci, ieri pe la pranzu’ al’ mare am plecat in clioul din dotarea lui killer spre marea aventura.
De la Pitesti pana la Curtea de Arges au fost vreo 36 de kilometri si pana la Poienari scria pe indicatoare inca 27 de kilometri, deci total-aproximativ 63 de kilometri. Drumul a fost acceptabil pana la Curtea de Arges, mai departe nu recomand celor cu suspensii sport(gropi mici, dar dese si pe unde e petecit, e facut foarte prost, mai bine lasau asa).
Am lasat masina langa un restaurant de langa centrala electrica si am purces.
Auzisem ca sunt 1408 trepte pana sus, dar mie mi s-au parut mult mai multe. Pe drum am dat de tot felul de oameni: familii cu copii (era si o fetita de vreo 3 anisori, care urca singura) de toate varstele, batrani cu nepotii, cupluri de adolescenti, gasti de pireteni, parea foarte frecventata locatia.
M-am bucurat pentru ca mi-a sters din prima impresia de loc uitat de lume, pe care o aveam cand am plecat la drum. Tot drumul a fost prin padure, doar cateva raze de soare se mai vedeau unde lipseau cativa copaci. De exemplu, cand ne-am oprit sa ne tragem sufletul privelistea era ceva de genu :

Si pretul biletelor a fost ok : 2 lei pentru elevi si studenti si 5 lei pentru adulti. Mai era o taxa pentru filmat sau pozat, dar nu mai stiu exact cat, pentru ca nu am platit eu:D
Eh, dupa efortul depus la urcare nu am dat totusi de vreo oaza nesecata de istorie, mi s-au parut mai degraba niste ziduri in paragina si… cam atat.
E adevarat ca te uimeste cum au reusit romanii sa construiasca la altitunea respectiva ceva atat de inchegat de rezista de vreo 7 secole si sunt convinsa ca si fara prea mare intretinere, dar in rest nu am considerat ca ar fi ceva de retinut. Poate sunt eu mai inceata. Poze demonstrative, mai jos:




Pe unul din ziduri e si o schita a cetatii:

Am uitat sa mentionez de nationalitatile variate care vizitau. Cand noi urcam, au coborat vreo 2 grupuri de americani, iar cand am ajuns sus ne-am intalnit cu un grup de francezi, care pareau foarte incantati.
La un moment dat vroiau sa faca o poza de grup, dar n-au apelat la noi, ci la un cuplu de germani care habar n-am de unde aparusera si aia.
Deci, ce sa mai, toate natiunile pamantului pareau sa se fi strans acolo.(a, da, mai erau niste americani si pe sus).
Iar noi, ca niste romani autentici, am scos o cutie de ciolane facute acasa la gratar si ne-am pus pe mancat (nu cumva sa demonstram contrariul celor spuse despre romani prin strainatate si anume ca suntem niste melteni:D). Am facut desigur poze si cu bravura noastra de cocalari dar n-o s-o pun pe net, o tin sa le aratam nepotilor pe sistemul “asa nu”.
Eh, copiilor temebeli le-a placut totusi ceva frumos: privelistea de la inaltime, bai, tata:

La intoarcere am pozat ceva cu care trebuia sa incep, legenda cetatii:
.
Per total a fost frumos, recomand .
A, da, si organizatorilor le dau un sfat : decat povesti despre vlad tepes (cine e ala?), afisati o pancarta mare cu “Brad Pitt waz here”. Garanteaza succesul!