Afacere pe timp de criza

Nu stiu de ce am pus titlul asta. A, ba da, stiu. Pentru ca asta imi doresc. Pe vremurile astea de cacat, vremuri in care imi caut de 2 ani de zile job si nu ma angajeaza nimeni, as vrea sa am o idee stralucita care sa si functioneze.
Toata lumea stie ca sunt nefericita ca nu am un job: killer, rudele, pana si vecinii.
Si toti imi dau ca sfat sa ma gandesc ce imi place mie sa fac cel mai mult, pentru ca atunci voi descopri pe ce sa ma axez si sigur ma va angaja cineva.
Problema e ca mie imi place mult de tot sa stau pe net. Sa citesc ce scriu altii, sa ma minunez de ce inventii mai fac oamenii care chiar au idei, sa ma holbez la ce fotografii tari de tot fac unii cu talent la asa ceva.
Foarte rar comentez, foarte rar chiar invat ceva. De fapt am impresia ca mi-e imposibil sa invat ceva de pe net. Pentru ca mi s-a spus ca gatesc execrabil, am zis “e timpul sa invat de la cei mai buni”. Mi-am luat o reteta relativ simpla de la Adi Hadean si dai si toaca. Toaca la ciuperci,toaca la ceapa si la usturoi. Am zis sa fac totul cum scrie in reteta. 3 minute. Dupa ceas. Normal ca ciupercile erau nefacute, toate balteau intr-o zeama care in pozele de pe site nu exista.
Ma rog, a iesit o porcarie (ciuprecile amare, ceapa arsa).
Am incercat sa invat sa crosetez, sa iau lectii de machiaj, sa leg un amarat de nod la cravata. Nimic, dar nimic nu-mi iese. Daca nu-mi ia cineva cele doi maine natangi si mi le aseaza cum trebuie sa stea si apoi traseaza cu ele directia actiunii pe care trebuie sa o fac, nu inteleg, nu reusesc.
Deci n-o sa-mi gasesc niciodata de munca. Era o vorba pe un blog “google te ajuta, dar nu te face mai destept”. Eh, pe mine nici de ajutat nu poate, ca n-are pe cine!

Muzeul Satului Valcean

Pentru ca pe traseul Pitesti-Valcea e numai bine de facut raliu, killer a venit cu ideea ca sambata asta sa facem un drum pana-ntracolo. Si cum eu nu concep calatorie fara scop, am ajuns ca astazi sa vizitam Muzeul Satului din judetul Valcea.
Localizarea: In satul Bujoreni, pe drumul spre Sibiu, nu mult dupa ce dispare si ultimul indicator spre Ramnicu-Valcea.
Este de fapt un sat-muzeu cu reproducerea a tot ce se afla si intr-un sat real: biserica, scoala, gospodariile satenilor, crasma.
Gospodariile sunt transferate din diverse parti ale judetului Valcea si au stiluri diferite in functie de forma de relief in care au fost asezate initial si de ocupatiile satenilor.
Primele doua gospodarii pe care le-am vizitat se aflau intr-o curte comuna, iar intre ele era un fel de hambar folosit pentru olarit. Mai jos imagini plus explicatiile pecare le-am gasit acolo:



In imaginea de mai jos sunt (in partea stanga) hanul satului si (dreapta) o fortareata.

Aici sunt pe rand, primul e hanul. Imi pare rau ca ne-a fost imposibil sa facem poze in interior, totul fiind incuiat cu lacat. (Nu inteleg de ce, era zi de vizita, iar inauntru se vedea ca totul era aranjat ca intr-un muzeu):


Ce mi-a placut foarte mult este biserica satului. Arata a ceva din alta lume, de acum sute de ani, si cu toate astea era atat de bine restaurata incat se intreba killer daca acolo s-or mai tine slujbe )

Erau si foarte multe anexe: patule, magazii, fanare, dar si gratare si mijloace de transport, cum e carul de mai jos:

Alte gospodarii (specializate in pomicultura si viticultura):



Ce ne-a placut:
-S-a reprodus intocmai structura si atmosfera dintr-un sat. Puteam sa jur ca nu sunt oameni in jur doar pentru ca sunt orele dupa-amiezei si s-au retras pentru un pui de somn.
-tariful de intrare: 3 lei pentru adulti, 2 lei pentru copii. Nu scria nicaieri cum se face departajarea(probabil dupa cum se simte fiecare). Erau afisate si tarife pentru fotografiat si filmat, dar nu ne-a intrebat nimeni nimic despre asta, deci poze gratis:D.
- Pe unele case si mai ales pe cele din sectorul socio-cultural se gaseau inramate detalii despre istorie, traditii, stilul arhitectural.
Ce nu ne-a placut:
- desi ne-am bucurat ca am scapat ieftin, preferam sa dam mai multi bani, dar sa primim si un ghid, sau macar niste usi deschise. Absolut totul era incuiat. A trebuit sa ne chinuim sa descifram cate ceva din interiorul scolii, birtului si gospodariilor doar prin spatiile minuscule lasate neacoperite de perdelele(sau mai bine zis cearsafurile) de la geamuri.
- se vedea ca oamenii care administreaza muzeul au grija sa arate ca un sat autentic, dar din momentul in care vacile pasc pe acolo si lasa baligi la tot pasul parca e prea autentic pentru gustul meu.
- se puteau mai multe indicatoare sau panouri informative. Mai multe detalii despre satul de alta data. Mai ales cei mai tineri dintre noi habar nu au de obiceiuri, de tehnici traditionale de obtinere a unor produse, de portul si decorarea interioara o lucuintelor.
Concluzia finala : a fost dragut, dar am ramas cu multe chestii nelamurite. In Romania turistul pleaca dintr-un loc cu mai multe intrebari decat raspunsuri.

Budeasa

Atat a durat minunea cu posturile in engleza, 3 zile, ca orice minune. Cel mai mare argument pentru care m-am decis ca nu e cazul sa incep de acum sa scriu in alta limba este acela ca subiectele mele tin mai mult de Pitesti si maxim de Romania, si nu cred ca pitestenii vor sa citeasca in alta limba in afara de romana.
Zilele trecute imi pusesem in cap sa fac un tur al Pitestiului si sa prezint pe scurt tot ce de de vizitat in orasul asta mic si inghesuit.
Si concluzia la care am ajuns este ca la Pitesti, cele mai interesante de vazut sunt imprejurimile )
Astazi, Budeasa.
Budeasa este de fapt un mic sat de langa pitesti, la distanta de vreo 4 km, ceea ce vreau sa prezint este de fapt lacul de acumulare de pe raul Arges si barajul aferent.
Desi mergem acolo la fiecare 2-3 saptamani si am facut sute de poze in fiecare anontimp, nu ne saturam niciodata de o scurta plimbare pana la baraj.
Prea multe informatii tehnice despre cum s-a construit barajul nu am, dar nu nici nu ma intereseaza, pentru ca subiectul postului sunt de fapt imaginile ce urmeaza:

A new beginning

Today i got a wonderful idea from Bobby Voicu’s blog . We should start writing our blogs in english. Of course i can realise i am not capable to express myself without making mistakes (maybe i’ll even make a fool of myself) but i need this exercise.

I’m constantly complaining to all my relatives that i can not find a job. And a couple of days ago i received a phone call from a company which specified that the interviewer will speak only in english (he was from London). I said to myself “big deal. i can handle it”. But when i got there, i lost myself between trying to remember the english words i intented to use and trying to impress the guy with my knowledge (which, by the way, is very poor). I am now sorry i was so confident in something i did not have, but i am willing to start again.
I want to exercise my english daily, so i won’t have to worry next time i have the opportunity to get a job just thanks to the competitive advantage of knowing a foreign language.
The truth is that i was eager to learn german language, but without a teacher i can never get myself to start doing it. But with english, hmm, that’s another story. I can always get a movie without subtitles, i run into english words daily, just by using the english version of windows, i read a lot of romanian boggers that use english as a daily basis. I am sure that if i don’t give up until tommorow i will improve at least my writing.
and in time maybe i can learn to think englishly.
sursa foto: …

Concurs – Un weekend de aventura

Desi de vreo 2 ani ( de cand am intrat in campul muncii) nu duc lipsa de resurse financiare pentru a pleca in scurte excursii, duc in schimb lipsa grava de inspiratie.
Asa ca, afland de premiul oferit de Outextrem si de cei de la Wild Escapes, m-am decis sa particip la concurs.
O sa incerc sa ating toate punctele din regulament, pe rand.

• De ce ai vrea sa mergi intr-un weekend de aventura?

In liceu erau tot timpul grupuri care plecau la munte sau in drumetii prin tara facand autostopul, cu sacii de dormit la spinare, fara sa aiba nici cea mai vaga idee unde vor dormi. Intotdeauna i-am admirat, poate chiar i-am invidiat pentru puterea de a iesi din cotidian si de a incerca ceva nou, dar posibil riscant. Cu toate acestea nu am reusit sa ma integrez in astfel de grupuri, desi mi-as fi dorit.
Asa ca de cand am masina si inclusiv un job, mi-am propus sa merg peste tot, initial prin tara, iar apoi sa descopar si o parte din Europa, pe masura ce strang banii necesari.
Surpriza, foarte neplacuta chiar, a fost ca nu stiu sa ma organizez, nu stiu ce sa fac. Am avut repetate tentative nereusite de a urca pe munte, de a incepe peripetii la care visez de atata timp, dar nu pare sa functioneze nimic.
Am mers la Voineasa de curand. Am ales de pe net un traseu de urcat pe munte. Am lasat masina in fata hotelului Lotru si am purces. Mergeam prin statiune (cred ca e mai aprope de adevar daca spun prin sat, fiindca este de fapt un sat de munte), citind de pe o hartie pe care imi printasem instructiunile/indicatiile de parcurs traseul. Nu am nici un fel de simt de orientare, astfel incat “malul drept al Lotrului” m-a pus in mare incurcatura. Care dreapta, fiindca depinde cum stau, daca ma intorc, stanga e noua dreapta. A fost greu sa-mi dau seama ca era vorba de dreapta sensului de curgere a raului. Pana la urma am ajuns la capatul unei ulite, unde se intrevedea un fel de carare printre brazi. Nu am gasit decat o prelungire a satului, impanzita de astfel de dragute :

As putea sa dau zeci de exemple de tentative de astfel de “aventuri” esuate.
Concluzia acestor lungi explicatii : vreau sa merg intr-un weekend de aventura pentru ca nu am trait asa ceva pana acum, desi imi doresc cu ardoare.
De obicei excursiile mele se opresc la “am ajuns, am vizitat, am plecat”.

• Ce ti-ai dori sa faci la munte?

 In primul rand sa descopar o cabana uitata de lume, dar utilizabila (genul acelora pe care le gaseste Bear Grylls) pentru adapost pe durata noptii. Imi si imaginez acele dimineti racoroase in care aerul tare de munte iti sparge plamanii de cum deshizi usa si aproape ca aud susurul apei care tulbura linistea.
In al doilea rand vreau sa fac o baie in apa rece a unui rau, de preferat in apropierea anotimpului rece. E ca un test la care vreau sa imi supun organismul.
Si tot la munte visez de mult sa-mi dau drumul in vazduh in primul meu zbor cu deltaplanul. Nu cred ca exista o alta activitate care sa dea o senzatie de zbor atat de intensa.
Nu in ultimul rand, fiind un tip relativ calm, am pe lista drumetii, pur si simplu urcat pe munte si oprit pentru admirat privelisti de la inaltime.

•  Ce intelegi tu prin turism de aventura?

 
Nu ma pricep la definitii, dar cand ma gandesc la turism de aventura imi imaginez portbagajul masinii plin cu saci de dormit, echipamente de protectie si un drum relativ lung (pentru ca toate lucrurile bune se afla la capatul unei calatorii). Turismul de aventura implica mai mult decat o simpla calatorie, o vizita la muzeul din orasul vecin, plata biletului pentru a face poze la o ruina de cetate. In opinia mea, reprezinta o schimbare totala a ritmului de viata obisnuit, o iesire din rutina ‘pat, scaun masina, scaun birou, canapea, pat’. Ca sa nu mai caut definitii, as putea concentra turismul de aventura in cateva cuvinte: padure, munte, bocanci, casca, rucsac, impermeabil, adrenalina.

Post scris pentru concursul care se desfasoara aici

Reteta la-ntamplare

Se ia un pui, se cioparteste dupa bunul plac.
500 g de ciuperci
O mana de boabe de porumb fiert
Un ardei rosu mare
Cateva masline
Cateva felii de branza, pe care o sa le puneti peste carnea de pui

Si daca va mai vine ceva in cap sa adaugati nu e nici o problema, pentru ca tot bun o sa iasa.

Ele se pun intr-o tava mare, dar nu aranjate nu oricum, ci aruncate la ingramadeala.

Vine partea a 2 si anume pregatirea sosului.

Intr-o cana se pune niste vin sau otet (daca nu exista vin in casa), se toarna peste el niste ketchup, putina sare si ulei. Se adauga si putina apa. Amestecati bine unsoarea in cana si turnati peste lucrusoarele din tava.
Forma initiala este :

Se da la cuptor aproximativ o ora.
Si forma finala se poate observa mai jos :

Pofta buna!

BMW Innovation Days 2010 Pitesti

Pentru ca in mod intamplator ii aveam in lista de prieteni pe facebook pe cei de la BMW MotorAg, am ajuns ieri sa particip la un eveniment special : BMW Innovation Days 2010, locatia Pitesti.
A fost mai mult decat ma asteptam, adica nu imi propusesem sa raman atat de marcat
Primul aspect placut a fost cel legat de staff, cei din reprezentanta punand la punct fiecare detaliu legat de eveniment. Toti participantii au primit un ecuson personalizat pe care l-au si pastrat la finalul test drive-ului…amintire. Pentru ca s-au format 2 echipe ( Red or Blue), pe ecusonul meu se poate vedea de ce parte a baricadei eram :
Cat timp asteptam sa se adune toata lumea, ne-am urcat in masinile din show-room si am luat si o mica gustare. Ceea ce se vede mai jos este noul X6, despre care o sa vorbesc mai pe larg cand ajungem la partea de test drive (si in care cred ca mi-am pierdut husa de la camera foto…) :


Cum ne-am destins cu totii, a inceput oficial prezentarea. In Future Lab ne-au fost prezentate noile tehnologii de la BMW, fiind legate in special de implementarea motoarelor electrice.
Filozofia BMW despre motoarele hibride are la baza un concept conform caruia motoarele electrice recupereaza energia iar ea este consumata la randul ei de motoarele electrice, reducand cosumul de combustibil.

Dupa o serie de reguli care tineau de organizare (sa nu ne depasim intre noi ) si de legislatie (sa respectam normele legale) am pornit in sfarsit la practica. Prima oprire : BMW 530 d :
.
Desi o masina luxoasa, grea, a fost foarte sportiva si cred ca asta se datora cutiei de viteze cu 8 trepte.

Dupa o tura pe autostrada am intrat in localitate, iar in dreptul gradinitei din Petresti deja faceam primul schimb de masini.

Noi am urcat in X1 :

Dupa seria 5, X1 mi s-a parut cam lenesa. Nu mai stiu nici ce motor si nici ce greutate avea, ca sa fac o comparatie.
In orice caz, eram mai mult atent la ce se intampla in fata mea, un alt participant jucandu-se cu noul Z4. Spre surprinderea mea, la schimbul de soferi care a urmat m-am urcat de fapt il alta masina…si ma pot lauda acum ca am alergat si eu Z4-ul.

Cu motorul 35is si cei 340 de cai m-a impresionat cel mai tare. A fost cel mai mare motor pe benzina pe care l-am condus si s-a simtit la fiecare apasare a pedalei de acceleratie.
A doua parte a test drive-ului, cea cu modelele active hybrid a fost destul de interesanta. Prima masina testata a fost un bmw 330d modificat de cei de la reprezentanta MotorAG si care ajungaea la 290 de cai.

Am simtit sportivitatea masinii mai ales ca avea niste suspensii sport care isi faceau simtita prezenta rigida pe drumul prin de gropi spre Rociu (varianta pe Oarja). Apoi am facut schimbul de masini unde m-am urcat in x6. Nu ma asteptam sa ajung pe la mine pe la tara cu aceste masini. Cat despre x6, nu am cuvinte sa descriu cat de puternica poate fi o masina la o greutate de 2.5 tone. La motorul pe benzina de 5.0 si un al doilea electric, masina rasuna ca un tunet din senin. Chiar daca se spune ca este cea mai stabila din gama SUV, personal am mai multa incredere intr-un sedan.
M-am distrat, am aflat lucruri noi si am sa raman o vreme cu gandul la masinile astea. Mai jos se vede un filmulet tras cam neclar din ultima masina condusa: X6 Active Hybrid.

La cetatea Poienari

Dupa ce am auzit ca Brad Pitt a calcat prin tarisoara noastra, mai exact la cetatea Poienari, am decis, ca femeie disperata ce sunt, sa vizitez si eu respectivele locuri.
Deci, ieri pe la pranzu’ al’ mare am plecat in clioul din dotarea lui killer spre marea aventura.
De la Pitesti pana la Curtea de Arges au fost vreo 36 de kilometri si pana la Poienari scria pe indicatoare inca 27 de kilometri, deci total-aproximativ 63 de kilometri. Drumul a fost acceptabil pana la Curtea de Arges, mai departe nu recomand celor cu suspensii sport(gropi mici, dar dese si pe unde e petecit, e facut foarte prost, mai bine lasau asa).
Am lasat masina langa un restaurant de langa centrala electrica si am purces.
Auzisem ca sunt 1408 trepte pana sus, dar mie mi s-au parut mult mai multe. Pe drum am dat de tot felul de oameni: familii cu copii (era si o fetita de vreo 3 anisori, care urca singura) de toate varstele, batrani cu nepotii, cupluri de adolescenti, gasti de pireteni, parea foarte frecventata locatia.
M-am bucurat pentru ca mi-a sters din prima impresia de loc uitat de lume, pe care o aveam cand am plecat la drum. Tot drumul a fost prin padure, doar cateva raze de soare se mai vedeau unde lipseau cativa copaci. De exemplu, cand ne-am oprit sa ne tragem sufletul privelistea era ceva de genu :

Si pretul biletelor a fost ok : 2 lei pentru elevi si studenti si 5 lei pentru adulti. Mai era o taxa pentru filmat sau pozat, dar nu mai stiu exact cat, pentru ca nu am platit eu:D
Eh, dupa efortul depus la urcare nu am dat totusi de vreo oaza nesecata de istorie, mi s-au parut mai degraba niste ziduri in paragina si… cam atat.
E adevarat ca te uimeste cum au reusit romanii sa construiasca la altitunea respectiva ceva atat de inchegat de rezista de vreo 7 secole si sunt convinsa ca si fara prea mare intretinere, dar in rest nu am considerat ca ar fi ceva de retinut. Poate sunt eu mai inceata. Poze demonstrative, mai jos:




Pe unul din ziduri e si o schita a cetatii:

Am uitat sa mentionez de nationalitatile variate care vizitau. Cand noi urcam, au coborat vreo 2 grupuri de americani, iar cand am ajuns sus ne-am intalnit cu un grup de francezi, care pareau foarte incantati.
La un moment dat vroiau sa faca o poza de grup, dar n-au apelat la noi, ci la un cuplu de germani care habar n-am de unde aparusera si aia.
Deci, ce sa mai, toate natiunile pamantului pareau sa se fi strans acolo.(a, da, mai erau niste americani si pe sus).
Iar noi, ca niste romani autentici, am scos o cutie de ciolane facute acasa la gratar si ne-am pus pe mancat (nu cumva sa demonstram contrariul celor spuse despre romani prin strainatate si anume ca suntem niste melteni:D). Am facut desigur poze si cu bravura noastra de cocalari dar n-o s-o pun pe net, o tin sa le aratam nepotilor pe sistemul “asa nu”.
Eh, copiilor temebeli le-a placut totusi ceva frumos: privelistea de la inaltime, bai, tata:

La intoarcere am pozat ceva cu care trebuia sa incep, legenda cetatii:
.
Per total a fost frumos, recomand .
A, da, si organizatorilor le dau un sfat : decat povesti despre vlad tepes (cine e ala?), afisati o pancarta mare cu “Brad Pitt waz here”. Garanteaza succesul!

Mai traieste lumea

Nu e ca si cum anunt pe cineva. Doar trebuia sa o spun ca sa o vad cu ochii mei. Da, traiesc. Mai bine spus, supravietuiesc. Tot fara servici, tot fara scop in viata. Nu stiu altii cum fac, dar si stand acasa produc cateva milioane bune lunar. Sau mai sunt unii care, desi nu au cine stie ce experienta, pleaca de la un loc de munca direct la altul.
Au vreo reteta? Au mancat ceva special? E posibil sa aiba 2 capete si unul sa il tina sub ultimul nasture de la camasa?
Incepusem sa imi induc o autosugestie de bine, de entuziasm, de “iei, avem activitate” odata cu inceputul campionatului mondial. Dar mi s-a luat si cu asta. Cateva meciuri privite cu sufletul la gura si a fost de ajuns sa-mi dau seama ca nu ma mai bucura nimic cu adevarat.
Daca ajunge vreun ratacit vreodata pe blogul asta si stie pe cineva care ar munci aproape gratis, sa-mi dea de veste.
Mentionez ca am fost la interviuri de la ajutor de bucatar pana la contabil.
Mda, nici eu nu stiu ce vreau sa fac cu adevarat, stiu doar ca vreau sa muncesc. E aiurea viata de couch potato.

Transportul in comun

Nu stiu ce sa zic, daca numai in Pitesti sau peste tot …transportul in comun este oribil.

nu stiu cati patesc ca mine, da’ io cand ma urc in autobuz/autocar/maxi-taxi/alte mijloace, nimeresc langa(la alegere): un barbat care miroase a bautura si duhneste a tutun imputit/o grasa care ocupa si jumate din scaunul meu/un om care tuseste in mod suspect fara sa se poata opri/ un copil rasfatat cu ceva de mancare la indemana/ o persoana care miroase a transpiratie(de obicei grasa ca sa ma atinga cu coatele pe care se prelinge jegu) si alte asemenea. Nici nu stiu de care mi-e mai sila. Killer nu ma poate plimba peste tot cu masina, da’ asa nu se mai poate. prefer sa bat zilnic Pitestiul pe jos, ca si-asa nu e un oras mare si sa scap de toate scursurile care se pare ca trag la mine.
Bine, pana acum am vorbit de cazul in care stau jos, dar de multe ori se intampla sa stau si in picioare si nici atunci nu sunt singura. Se gasesc diverse taranci care sa ma calce pe picioare, multe dive care se incrunta cand imi vad rucsacul din spate, multi boi care se imping in mine fara jena… Daca nu stau jos langa un jeg de om trebuie ca e full autobuzul si deci tot in chin maxim o sa ma transport.
In Bucuresti e mult mai aglomerat si cu toate astea metroul pare aerisit (n-am fost la orele diminetii, nu stiu cum o fi atunci) si nici in alte mijloace de transport n-a fost mai prejos.

Probabil ca asa e doar la noi. Deh, la sat…

Gdf Suez suge

Nu stiu de ce mai scriu postul asta, acum cand spiritele s-au calmat, muschii s-au relaxat si tipetele au amutit.
Poate ca asa e mai bine, sa ramana scris, sa stie si altii la ce sa se astepte de la tara asta de functionari infecti.
Cu ce sa incep…?
A fost odata (cam pe la sfarsitul lui ianuarie) ca niciodata un miros de gaze foarte suspect in bucataria noastra cea de toate zilele, miros care ne-a impins sa sunam la numarul de urgente al Gdf Suez 0248.928.
Am ramas surprinsi cand in 10 minute (maxim) de la apel, a ajuns o echipa de interventie sa vada ce si cum la fata locului. De cum au intrat, au dat verdictul: “asta e monoxid de carbon”.
Au cerut niste ustensile foarte complicate (sapun de fata si apa) cu care au facut niste spuma, pe care au instins-o pe unde stiau ei mai bine: pe la furtunul de la aragaz, pe la duze si in general in punctele pe unde putea sa existe o scurgere de gaze.
Concluzia: cuptorul pierde gaz si am facut foarte bine ca am sunat la timp, scutind astfel o moarte prin intoxicare cu monoxid de carbon sau prin explozie.
Happy-happy, joy-joy. Now, what ? “Pai, e obligatia noastra sa va sistam furnizarea de gaze(punand sigiliu) pana in momentul in care va cumparati un alt aragaz care sa nu va puna viata in pericol. Ne pare rau ca va lasam fara o sursa de gatit, dar este pentru siguranta dvs.”
Ce puteam sa mai zicem? Omul avea dreptate, bine ca nu s-a intamplat nimic grav, acum sa vedem de unde cumparam alt incalzitor de ceaiuri.
Desi i-am spus ca vom avea probabil in cateva zile alt aparat d-asta in casa, ne-a prins jumatatea lui februarie si noi tot nu rezolvasem problema. In sfarsit, pe 18 februarie aducem noutatea in casa, bucurie mare din nou.

Acum, pasul 2. Sa sunam din nou la baieti sa ne desigileze, sa avem si noi caldurica in bucatarie. Dar fiindca nu stiam exact cine se ocupa de asta, i-am zis lu’ killer: “fratele meu, tot stam la 500 de metri de sucursala gdf unde platim factura la gaze, hai sa dam o fuga pana acolo sa vorbim.” K, mergem.
In afara de doamnele care incasau facturi, mai erau 3 tanti cu birouase care se certau cu platitorii de servicii GDF. Ne asezam si noi la mijloc. Vine randul nostru, explicam problema, primim raspuns : Nu avem cum sa va ajutam, nu ne ocupam noi de asa ceva, nu avem echipe de trimis pe teren, aici se platesc facturi sau primesc reclamatii/intrebari cu privire la acestea. ‘Pai si noi ce facem?’. ‘Sunati la numarul de urgente pe care l-ati apelat acum o luna sa vina tot ei sa va desigileze’. Multumim.
Zis si facut. Sunam din nou la urgente, explicam problema, primim raspuns: nu e treaba noastra. ‘Pai cum domne, de la urgente au venit baietii sa opreasca gazele, acu sa vina sa le dea si drumul.’ Nu, nu se poate, dar uite, va dam un numar de telefon de la “revizii si verificari” (sau ceva de genu’) si va descurcati. ‘Multumim.’
Sunam la numarul dat, explicam problema, primim raspuns: nu stim nimic, nu suntem siguri ca de la noi, reveniti cu un telefon peste nspe ore. Multumim.
Deja era clar, daca alea de la relatii cu clienti nu ne-au ajutat, astia de la telefon cu atat mai putin dar am insistat sa mergem din nou la doamnele dragute cu “Nu” in brate, ‘ca macar vorbesti cu oameni, nu cu roboti (apropo, noi suntem intrebati mereu cine suntem, da’ astia de raspund niciodata nu-si dau numele).
Iata-ne deci din nou la sucursala de platit facturi. Aceeasi coada, aceeasi doamna din mijloc, tactica noua. “Haideti va rugam, la telefon toti ne zic ca nu e treaba lor, chiar nu puteti sa faceti nimic?” “Nu”. “Am inteles ca nu sunteti cu interventiile, dar sunteti aceeasi firma, nu puteti sa dati un telefon? Va rugam.” “suntem aceeasi firma, dar nu suntem ca(…)” Multumim, e clar ca nu vreti sa ne ajutati, la revedere.
Nu era sa plecam asa repede, nu? ne-am asezat la alta coada, la doamna de langa. Cand ne-a venit randul, am dat-o iar cu linguseli, ca dvs. ne-ati mai ajutat, uitati care este acum problema. Intr-adevar, tipa asta a fost mai interesata, a dat 2 telefoane dupa care ne-a trantit-o :”n-am ce sa va fac. Sunati la urgente”. I-am spus ca nu plecam nicaieri pana nu ne da alt raspuns, pentru ca asta cu urgentele e incercata si nu a dat nici un rezultat. A mai dat un telefon, dupa care ne-a zis “Lasa-ti-mi un nr de telefon si mergeti acasa. va veni o echipa in cel mai scurt timp”. wow, chiar? Ne despartim frumos, ajungem acasa.
In 5 minute telefon de la aia de la urgente. Nu ne asteptam asa de repede, deci nici macar nu l-am auzit. Am sunat noi sa vedem cine e. “Doamna, ati facut o sesizare?” “DAAAA”. “Nu e de la noi. Sunati la revizii si verificari” “Pai domnu, ghiciti ce :nu e nici de la ei” “Cum se numea persoana care v-a zis asa ceva?” “Nu s-a prezentat”. “Bine, o sa ma interesez cine era. La revedere” Si gata. Nu s-a rezolvat nimic.
Ce facem? Hai ma, sa mai sunam odata la Reviziile ma-sii. Deja fierbeam asa usurel, dar speram ca nu mai dureaza mult. Doar ca ne inselam. Spunem a mia oara care e treaba si ni se raspunde calm “Nu e treaba noastra” “Pai da a cui???” “Haideti ca va dam un numar de telefon ” “Sper ca glumiti” “Nu” “Biiiiine spuneti, ca notez. Multumim”.
Gata, asta e ultimul telefon. Killere, nu mai pot, jegosii
Ce sa fie, sunam, spunem dilema, si ce sa auzi “Mai, aici nu e bine, aici e de rai platnici. Nu avem cum sa va ajutam, ca nu e de la noi. Hai sa va dau un numar de telefon”.

Si aici urmeaza ceva de care imi pare tare rau. Killer, care vorbea la telefon, a luat pixul cu scopul de a nota inca niste cifre…iar eu am luat-o razna. “Ce numar de telefon , ALTUL?”, apoi ragete, dat cu pumnii in aragazul nou, injuraturi. Killer, care si-a dat seama ca femeia da la capatul firului a auzit totul, era gata sa ma ia la cateva suturi, dar ca sa n-o faca a inceput si el sa injure in receptor de nervii mei, de nervii lui, degeaba. Aia, speriata, a trantit receptoru’. Acum ce facem?
Sa nu stam pe loc ca o iau razna, am zis, mergem la alta sucursala Gdf, e pe langa baraj una, poate ne ajuta cineva acolo. “Mergem, numai termina cu tipetele, femeie nebuna”.
Invartindu-ne pe langa noua sucursala, incercand sa ne dam seama pe unde se intra, o tanti care fuma pe geam, la etajul unu ne intreaba pe cine cautam. Ii povestim ce-am patit (ca taranii de pe un deal pe altu) si ne arata o usa unde zice sa intram si sa intrebam de o anume Loredana.
Oki. Dam de o tipa tanara, foarte calma si aparent dornica sa ne ajute. Explicam sfarsiti pentru ce am venit, si fata da un telefon. In cateva secunde coboara o doamna care o intreaba pe Loredana “ei sunt?” si apoi incepe: “Bai tinere, asa vorbesti ma tu cu mine, d-asta vin eu la servici, sa ma injuri tu? si tu donsoara, crezi ca ma sperii cu tipete?” Amandoi intrasem in pamant. Sa vedeti, ca n-am stiut ca sunteti Dvs(LOL) si alte scuze penale. “Ca sa vedeti ca va intorc si celalalt obraz, treceti la mine in birou”. N-a facut decat sa ne tine critica pentru injuraturi si ce mai zisesem noi si ne-a trimis inapoi la receptie, unde a dat instructiuni clare ce sa faca cu noi.
Acolo, tanti Loredana ne-a trantit o lista cu firme care se ocupau cu instalatu’ diverselor chestii, ne-a zis ca ne vor da drumu la gaze doar cand venim cu proces de instalare a aragazului de la una din firmele alea si ne-a trimis acasa. Ba, da am rezolvat. Da iar o mie de telefoane. Unele firme nici macar nu mai aveau numerele alea, altele ne-au raspuns ca ele sunt pe constructii, in nici un caz pe instalatii, si in sfasit cand ne-a raspuns cineva in tema ne-a luat in ras “Cine credeti ca vine la voi acasa ? suntem firma mare, nu stam de un amarat de aragaz, cand avem lucrari serioase. Aaa, si nici c-o sa vina cineva acolo sa piarda toata ziua”.
Din momentul ala am zis, gata, ma duc si tai sarmele alea singura, iau o cheie si dau drumul la gaze. Nu ma mai intereseaza de nimeni. In tara asta de oameni nesimtiti nu te ajuta nimeni.
Killer m-a tras de maneca si mi-a zis “cine crezi ca te lasa sa faci nebunia asta? Vrei sa ne arunci pe toti in aer? Cu gazele nu te joci. Mai stai oleaca sa ne gandim daca a fost cineva azi care a avut buna-vointa sa ne dea o mana de ajutor” Si s-a gandit la Loredana. Ne-am uitat pe foaia pe care ne-a dat-o si intr-adevar era numarul de telefon de la biroul ei. Am sunat-o. Vreo juma de ora a sunat ocupat, iar cand ne-a raspuns ne-a tinut oleaca de teorie din care extrag :”v-ati enervat prea repede, nu trebuia sa faceti gestul ala urat, mai aveti multe de invatat, caci sunteti tineri, nu mai fiti impulsivi”. Ca in final sa ne ceara un numar de telefon si sa ne promita ca ne ajuta ea cumva.
Pe seara ne-a sunat un tip trimis de ea si ne-a zis ca vine acasa. Cand a ajuns a facut ceea ce trebuiau sa faca oamenii Gdf-ului. Am vorbit mult, ne-a zis ca toti cu care am vorbit aveau dreptate, ca nu era treaba lor, ca sunt sute de departamente si nu se baga unii peste altii, ca puteam sa ne dam si singuri drumu’ la gaze daca stiam de unde, si ca de bagat un furtun in cur la aragaz nu e mare filozofie, da’ pentru cineva ca noi e riscant, mai bine lasam pe cineva autorizat sa-si faca treaba.
El nu lucra la Marele Gdf Suez, ci la o firma coloboratoare, sau ceva. Oricum, ideea e ca am inteles ca am gresit, ca am fost impulsivi dar si ca in romania, companiile mari au zeci de oameni platiti degeaba si pana dai de unul care chiar isi face treaba s-ar putea sa renunti sa mai cauti ajutor.

Vreau un loc de munca

Am ajuns sa am o obsesie pe tema asta. Chiar nu pot gasi un loc decent de munca din care sa castig niste bani sa traiesc de pe azi pe maine?
Am lucrat de la inceputul anului pana acu cateva zile la un turc care vindea mobila SH adusa din Germania. M-am angajat pe postul de contabil primar si am ajuns sa fiu muncitor, vanzatoare, menajera, numai jobul meu pentru care venisem nu-l indeplineam.
Nici salariu nu era unul normal pentru cat munceam da’ am zis ca deh, pe criza asta nu e loc sa fii sclifosit. N-am rezistat prea mult, cum era de asteptat, asa ca acu iar stau zilnic cu ziaru’ si cu bestjobsu’ dar mi s-a cam luat.
Zilnic aceleasi joburi, ultimele ramase, de care fuge toata lumea, consultanti Avon si alte rapciugi.
Mi-e sila sa deschid mailul, stiu deja ca nu ma asteapta nimic nou acolo, dar nu am incotro, trebuie sa trec si peste asta, ca poate-poate apare ceva.
Cel mai aiurea e ca la inceputul anului aveam macar entuziasm, acum mi se rupe de tot, am ramas cu impresia ca in tara asta n-o sa-mi gasesc un job care sa imi placa sau macar un loc in care macar sa ma adaptez. E ciudat sa-ti pierzi iluzia de “totul va fi bine”.
Sper sa revina, pana atunci o declar pierduta.